1. Cancerul cervical este o maladie oncologică a colului uterin care, de obicei, se dezvoltă în termeni lenţi, pe fundalul unor anormalităţi precanceroase ale cervixului; progresează treptat şi gradual, fiind una dintre cele mai prevenibile neoplazii de tip malign care poate fi tratată efectiv în stadiile precoce.
2. Cancerul cervical este diagnosticat în 50% cazuri la femeile cu vârsta de 33-35 ani, iar circa 20% se depistează la o vârstă mai mare de 65 ani. Aproape 15% femei fac un cancer cervical până la vârsta de 20 ani, ratele depistării acestei maladii la femeile tinere fiind în continuă creştere datorită infectării cu mai multe tipuri ale papilomavirusului uman.
3. Diagnosticul diferenţial se efectuează cu: cancer endometrial, patologii inflamatorii pelviene, sarcomul colului uterin, vaginite, cancerul vaginului, tuberculoza organelor genitale interne, endometrioza organelor genitale interne
4. Tratamentul cancerului cervical este unul complex și, în dependență de stadiul procesului oncologic, include tratament chirurgical (inclusiv și organomenajant), radio- și/sau chimioterapeutic, fiecare pacienta fiind discutată în cadrul consiliumului multidisciplinar
Descriere | Motive | Paşi |
B.1. Nivelul instituţiilor de asistenţă medicală primară | ||
1.Profilaxia primară | -Una dintre marile realizări ale medicinii moderne a fost stabilirea corelației HPV cu cancerul cervical. Majoritatea cazurilor de cancer de col uterin rezultă din infecția cu papilomavirusul uman (HPV), care face parte din familia Papova-viridae. -Sex protejat, limitarea numărului partenerilor sexuali. Este bine stabilit că femeile cu parteneri sexuali multipli și vârste fragede (pînă la 16 ani) la primul contact sexual sunt expuse unui risc ridicat susținând ipotezele referitoare la o perioadă vulnerabilă a colului uterin. — Componenți ai tutunului cu un înalt nivel de mutagenicitate au fost determinate în mucusul cervical, sugerând un eventual mecanism biologic în apariția acestui tip de cancer; -Femeile supraponderale sunt mai susceptibile să dezvolte adenocarcinomul colului uterin. -Sistemul imunitar compromis. La femeile infectate cu HIV (virusul imunodeficienței umane), un pre-cancer de col uterin s-ar putea transforma într-un cancer invaziv mai rapid decât ar face în mod normal iar pacientele cu cancer cervical, infectate cu virusul HIV, sunt incluse în grupul cu un prognostic rezervat, progresarea derulând mult mai rapid; |
Recomandare: Vaccinare anti HPV–Nivel de evidență [II,A] Vaccinarea fetelor de 9 – 14 ani, în 2 doze, cu a 2-a doză administrată între 2 şi 6 luni mai târziu decât prima. Vaccinul HPV poate fi administrat concomitent cu alte vaccinuri. Femeile nu se vaccinează în timpul gravidităţii.Informații privind sănătatea și avertismente privind utilizarea tutunului, menținerea unei diete echilibrate, educație sexuală adaptată vârstei și culturii. |
Profilaxie secundară | Depistarea și tratamentul leziunilor precanceroase. Întrucât cancerul colului uterin are o lungă perioadă de evoluţie sub forma unor leziuni precursoare, depistarea şi tratarea acestora reprezintă o măsură extrem de eficientă de prevenire a cancerului de col invaziv. Dacă este lăsat netratat, CIN2 sau CIN3 (denumite în mod colectiv CIN2 +) pot progresa spre cancerul de col uterin. |
Examen citologic Babeș-Papanicolau Testarea HPV [II,A] “Testează și Tratează”-abordare unică a vizitei, testarea HPV pentru tipurile cu risc oncogenic înalt, alături de Pap-test; |