Diabetul zaharat la copii este o boală cronică severă. Diabetul la copii este a doua cea mai răspândită boală cronică. El creează mai multe probleme decât nivelul crescut de glucoză în sânge la adulți. Asta se datorează faptului că copilului cu metabolism dereglat al glucozei îi este greu să se adapteze psihologic și să aibă un loc demn printre copiii de vârsta lui. Dacă copilul sau adolescentul are diabet de tip 1, atunci toată familia sa trebuie să se adapteze. Aici vor fi descrise amănunțit ce fel de abilități trebuie să aibă părinții, în particular, cum să relaționeze cu profesorii și administrația. Străduiți-vă să le acordați atenție și celorlalți copii ai dumneavoastră care au norocul să fie sănătoși.
Terapia diabetului zaharat la copii are scopuri pe termen scurt și pe termen lung. Pe termen scurt se dorește ca copilul-diabetic să crească și să se dezvolte normal, să se adapteze bine în colectiv, fără să se simtă diferit printre semenii lui sănătoși. Scopul strategic trebuie încă din copilărie să presupună preîntâmpinarea complicațiilor vasculare severe sau să încetinească, cel puțin, apariția acestora cât mai mult posibil.
Pentru a controla bine diabetul, este nevoie ca copilul să adopte cât mai devreme dieta slab-glucidică.
Simptomele și semnele diabetului la copii
Simptomele și semnele diabetului la copii apar și progresează, de regulă, aproximativ într-o săptămână. Dacă ați observat anumite simptome stranii la copilul dumneavoastră, consultați medicul, efectuați analize. Dacă cineva din cunoștințele dumneavoastră are un glucometru, puteți să-i măsurați nivelul de zahăr pe stomacul gol sau după masă. Nu trebuie în nici un caz să ignorați simptomele – acestea nu vor trece de la sine și situația se va înrăutăți.
Semnele diabetului la copii:
Sete permanentă |
Copiii care s-au îmbolnăvit de diabet și încă nu au început să se trateze simt o sete permanentă. Aceasta are loc din cauza nivelului ridicat de zahăr, organismul utilizând apa din celule și țesuturi pentru a scădea nivelul glucozei. Copilul poate să bea neobișnuit de multă apă curată, ceai sau băuturi dulci. |
Micțiuni frecvente |
Lichidele pe care copilul le consumă în exces trebuie evacuate din organism. De aceea copilul va merge la toaletă mai des decât de obicei. Posibil va avea nevoie să meargă la toaletă de câteva ori în timpul orelor la școală. Aceasta ar trebuie să atragă atenția profesorilor și colegilor de clasă. Dacă copilul a început să se urineze noaptea, deși nu făcea asta înainte – acesta este un semn îngrijorător. |
Slăbire neobișnuită |
Organismul copilului, bolnav de diabet, și-a pierdut capacitatea de a transforma glucoza în energie. De aceea acesta își arde grăsimile și mușchii. În loc să crească și să adauge în greutatea, copilul slăbește. Slăbitul apare, de obicei, brusc și decurge rapid. |
Oboseală cronică |
Copilul poate simți apatie permanentă, slăbiciune, pentru că insuficiența de insulină nu-i permite să utilizeze glucoza pe post de sursă de energie. Țesuturile și organele interne suferă din cauza insuficienței de combustibil, trimițând semnale de alarmă, ceea ce creează senzația de oboseală cronică. |
Foame puternică |
Organismul copilului bolnav de diabet de tip 1 nu poate asimila în mod normal hrana și nu se poate sătura. De aceea bolnavul simte în permanență senzația de foame, deși mănâncă mult. Există cazuri când lucrurile stau invers – apetitul scade. Acesta este semnul cetoacidozei diabetice – complicație severă, care pune viața în pericol. |
Dereglări ale vederii |
Zahărul crescut în sânge cauzează deshidratarea țesuturilor, în particular a cristalinului ochiului. Aceasta se poate manifesta prin ceață în ochi sau alte dereglări ale vederii. Totuși, copilul mic nu va fi atent la astfel de schimbări. El încă nu știe cum să deosebească vederea normală de cea dereglată, mai ales dacă nu știe să citească. |
Infecții fungice |
La fetițele bolnave de diabet de tip 1 se poate dezvolta candidoza. Infecțiile fungice la bebeluși cauzează opăriri serioase, care trec doar atunci când zahărul în sânge scade până la nivelul normal. |
Cetoacidoza diabetică |
Complicație severă care prezintă pericol pentru viață. Simptomele sale sunt: greața, dureri în burtă, respirația rapidă, întreruptă, miros de acetonă din gură, oboseală. Dacă nu se iau măsuri, diabeticul își poate pierde cunoștința și muri destul de repede. Cetoacidoza diabetică necesită ajutor medical urgent. |
Din păcate, în țările Europei de Est și CSI diabetul de tip 1 începe, de obicei, atunci când copilul nimerește la terapie intensivă cu cetoacidoză. Asta se întâmplă pentru că părinții ignoră simptomele – speră și cred că totul va trece de la sine. Dacă se acordă la timp atenția cuvenită semnelor alarmante, se verifică zahărul în sânge și se iau măsurile cuvenite, se poate evita internarea la terapie intensivă. Adresați-vă medicului imediat cum ați observat măcar câteva simptome descrise mai sus. Diabetul la copii este o boală severă, dar nu e o catastrofă. El poate fi bine controlat și chiar prevenite complicațiile. Copilul și familia lui pot avea un mod de viață normal. Toate acțiunile pentru controlul diabetului ocupă nu mai mult de 10-15 minute pe zi. Nu există motive pentru a vă lăsa pradă disperării.
Cauzele
La ora actuală nu sunt încă cunoscute cauzele precise ale apariției diabetului de tip 1 la copii și la adulți. Funcția de bază a sistemului imunitar este de a distruge bacteriile periculoase și virușii. De ce începe să atace și să distrugă celulele-beta ale pancreasului care produc insulină rămâne încă un mister. Genetica determină, în mare parte, predispoziția spre diabetul de tip 1. Infecțiile virale suportate pot fi, adesea, pârghia care declanșează boala.
Insulina este un hormon care ajută moleculele să pătrundă din sânge în celule, unde zahărul se utilizează drept combustibil. Celulele beta se ocupă de producerea insulinei și sunt amplasate pe insulițele Langerhans ale pancreasului. În mod normal, după mâncare în sânge se elimină multă insulină. Acest hormon acționează ca o cheie care deschide ușile celulelor prin care pătrunde glucoza.
Astfel, concentrația de zahăr din sânge scade. După aceea secreția de insulină a pancreasului scade pentru ca nivelul glucozei să nu scadă mai mult decât trebuie. Ficatul păstrează zahărul și, în caz de necesitate, hrănește sângele cu glucoză. Dacă, spre exemplu, este puțină insulină în sânge dimineața, când stomacul e gol, glucoza din ficat se elimină în sânge pentru a menține o concentrație normală de zahăr.
Metabolismul glucozei și al insulinei se reglează permanent după raportului legăturii indirecte. Dar după ce sistemul imunitar distruge 80% dintre celulele beta, organismul copilului nu mai poate produce suficientă insulină. Fără acest hormon glucoza nu poate pătrunde din circuitul sanguin în celule. Pancreasul, slăbit de diabet, nu face față presiunii nivelului de glucide, iar ca urmare zahărul în sânge crește, ceea ce creează simptomele diabetului. În tot acest timp țesuturile sunt înfometate pentru că nu primesc combustibil. Acesta este mecanismul dezvoltării diabetului de tip 1 la copii și adulți.
Profilaxia
Nici un fel de metode de profilaxie a diabetului la copii nu prezintă o eficacitate dovedită. Prevenirea acestei boli severe este aproape imposibilă în prezent. Nu sunt de ajutor nici un fel de vaccinuri, tablete, hormoni, vitamine, rugăciuni, descântece, jertfe, homeopatii, etc. Copiii părinților care suferă de diabet de tip 1 pot efectua testarea genetică pentru a determina riscul de îmbolnăvire. Se poate efectua și analiza sângelui pentru anticorpi. Dar chiar și dacă se vor identifica anticorpi în sânge, nu se poate face nimic pentru a preveni diabetul.
La ora actuală savanții încearcă se creeze o metodă eficientă de profilaxie a diabetului la copii. Încă o direcție importantă este străduința de a păstra vii celulele beta ale bolnavilor cărora le-a apărut recent diabetul. Pentru aceasta celulele beta trebuie, cumva, protejate de atacurile sistemului imunitar. Dacă copilului dumneavoastră i s-a determinat un risc înalt de îmbolnăvire în urma testării genetice sau anticorpi în sânge, i se poate propune să participe la cercetările clinice. Trebuie să fiți foarte reticenți față de o asemenea propunere, deoarece noile metode de tratament și profilaxie, testate de oamenii de știință, pot aduce mai multe daune decât beneficii.
Factori de risc dovediți ai diabetului de tip 1 la copii:
· Istoria familiei. Dacă unul dintre părinții copilului, frații sau surorile sale (de obicei, acesta are legătură cu rudele de pe linia întâi) este de bolnav de diabet insulino-dependent, atunci riscul pentru copil este destul de mare.
· Predispoziția genetică. Se poate efectua testarea genetică pentru determinarea riscului, dar această procedură este una costisitoare și, mai ales, inutilă, pentru că oricum nu există metode eficiente de prevenire a diabetului.
Factori de risc posibili:
· Infecțiile virale sunt, adesea, pârghii de declanșare a diabetului de tip 1. Virușii periculoși sunt: Epstein-Barr, Coxsackievirus, rubeolă, cytomegalovirus.
· Nivelul scăzut de vitamina D în sânge. Cercetările confirmă că vitamina D liniștește sistemul imunitar, reducând riscul de diabet insulino-dependent.
· Includerea prea devreme a laptelui de vacă în alimentația copilului. Se presupune că acesta crește riscul diabetului de tip 1.
· Apa potabilă, contaminată cu nitrați.
· Hrănirea prea devreme a bebelușului cu produce din cereale.
Majoritatea factorilor de risc dovediți ai diabetului de tip 1 nu pot fi îndepărtați, dar unii dintre ei pot fi controlați de către părinți. Nu vă grăbiți să începeți hrănirea copilului cu alte produse. Se recomandă ca până la 6 luni bebelușul să se alimenteze doar cu lapte matern. Se presupune că hrana artificială crește riscul de diabet insulino-dependent, deși acest fapt nu a fost oficial demonstrat. Nu vă străduiți să-i creați copilului o ambianță sterilă pentru a-l proteja de viruși – va fi fără rost. Vitamina D poate fi administrată doar după consultarea medicului, dozele excesive fiind contraindicate.
Diagnosticarea
Diagnosticarea se efectuează pentru a se determina dacă:
· Este bolnav copilul de diabet?
· Metabolismul glucozei este dereglat, ce fel de diabet are?
Dacă părinții sau medicii observă la copil simptomele diabetului, descrise mai sus, trebuie doar să măsoare zahărul cu glucometrul. Aceasta poate fi făcută oricând. Dacă nu aveți acasă un glucometru, efectuați analiza de determinarea a zahărului în sânge la laborator, pe stomacul gol sau după masă. Este regretabil că, în majoritatea cazurilor, părinții ignoră simptomele până copilul nu-și pierde cunoștința din cauza cetoacidozei și cheamă ambulanța. Medicii determină rapid cetoacidoza și efectuează măsurile de reanimare. În continuare rămâne doar de determinat ce tip de diabet are copilul. Pentru asta se efectuează analiza sângelui pentru anticorpi.
Determinarea tipului de diabet se numește, în termeni medicali, diagnostica diferențiată între diabetul de tip 1 și 2, precum și alte tipuri rare ale acestei boli. Diabetul de tip 2 la copiii din țările Europei de Est și CSI se întâlnește rar. El se diagnostichează, de obicei, la adolescenții cu masă corporală excesivă sau obezitate la vârsta de 12 ani și mai mult. Semnele acestei boli progresează treptat. Diabetul de tip 1, mai răspândit, provoacă simptome severe aproape imediat.
La diabetul de tip 1 pot fi identificați în sânge anticorpi pentru:
· Celulele insulițelor Langerhans;
· Glutamatdecarboxilază;
· Tironzinfosfatază;
· Insulină.
Acestea confirmă că sistemul imunitar atacă celulele beta ale pancreasului. La diabetul de tip 2 acești anticorpi nu sunt, dar se identifică adesea un nivel înalt de insulină pe stomacul gol sau după masă. De asemenea, la diabetul de tip 2 analizele copilului arată o sensibilitate scăzută a țesuturilor față de insulină, adică o insulino-rezistență. La majoritatea pacienților tineri care suferă de diabet de tip 2 această boală se diagnostichează în rezultatul efectuării analizelor de sânge și urină, la cercetarea altor probleme de sănătate. Un alt motiv de efectuare a investigației poate fi ereditatea, dacă cineva din rudele apropiate are un metabolism dereglat al glucozei.
Aproximativ la 20% dintre adolescenții cu diabet zaharat de tip 2 au sete puternică, micțiuni frecvente, pierderi în greutate. Aceste simptome corespund semnelor severe de diabet de tip 1. Pentru ca medicii să determine mai ușor ce fel de diabet are copilul, se utilizează următorul tabel.
Simptomul |
Diabet zaharat de tip 1 |
Diabet zaharat de tip 2 |
Polidipsie – sete foarte puternică |
Da |
Da |
Poliurie – creșterea cantității zilnice de urină |
Da |
Da |
Polifagie – consum exagerat de mâncare |
Da |
Da |
Sporire în timpul bolilor infecțioase |
Da |
Da |
Cetoacidoza diabetică |
Da |
Posibil |
Diagnostic întâmplător |
Necaracteristic |
Obișnuit |
Vârsta începutului |
Oricare, chiar și vârsta de alăptare |
Cel mai frecvent, perioada pubertății |
Masa corporală |
Oricare |
Obezitate |
Acanthosis nigricans |
Rar |
Obișnuit |
Infecția vaginului (candidoză) |
Rar |
Obișnuit |
Tensiune arterială crescută (hipertensiune) |
Rar |
Obișnuit |
Dislipidemie – indicatori nefavorabili ai colesterolului și grăsimilor în sânge |
Rar |
Obișnuit |
Anticorpi în sânge (sistemul imunitar atacă pancreasul) |
Pozitiv |
Negativ |
Principalele deosebiri:
· Masa corporală – există sau nu obezitate;
· Anticorpi în sânge;
· Tensiune arterială – crescută sau normală;
· Acanthosis nigricans sunt niște pete speciale care pot apărea între degetele de la mâini și picioare ale copilului, la subraț și la ceafă. Acesta este semnul insulino-rezistenței. Acanthosis nigricans se observă la 90% dintre copii cu diabet zaharat de tip 2, iar la diabet de tip 1 – rar.
Tratament, terapie
Tratarea diabetului zaharat la copii presupune măsurarea glucozei în sânge de câteva ori pe zi, injecții de insulină, completarea unui jurnal, o rație alimentară sănătoasă și exerciții fizice regulate. Diabetul la copii necesită control zilnic, fără întreruperi în zilele de odihnă, la sărbători sau în concediu. Deja în câteva săptămâni aceste acțiuni vor deveni o obișnuință pentru copil și părinți și vor dura 10-15 minute pe zi. În restul timpului este posibilă practicarea unui regim obișnuit de viață.
Trebuie să vă obișnuiți cu ideea că copilul va avea diabet pentru toată viața. Posibil, mai devreme sau mai târziu va apărea tratamentul care va permite renunțarea la respectarea dietei și a injecțiilor zilnice de insulină. Dar nimeni nu știe când aceasta va avea loc. În prezent doar escrocii vă pot propune vindecarea completă a copilului de diabet. Aceștia mint părinții copilului bolnav, le iau banii – astea fiind doar neplăceri nesemnificative. În urma utilizării metodelor de așa-numit tratament ale escrocilor, boala copilului poate decurge mult mai sever – iată adevărata tragedie. Nu a avut încă loc nicio revoluție în tratarea diabetului și trebuie să vă străduiți ca până atunci să nu aibă loc schimbări ireversibile.
Copilul crește și se dezvoltă, circumstanțele vieții lui se vor schimba și ele. De aceea terapia diabetului va trebuie schimbată frecvent, în particular, alegerea dozelor corecte de insulină și a regimului alimentar. Dacă copilul dumneavoastră are diabet, străduiți-vă să cercetați și să știți metodele de terapie ale acestei boli nu mai rău decât un specialist mediu. Medicii trebuie să instruiască părinții copiilor bolnavi, dar în practică ei fac acest lucru rar. Astfel, învățați dumneavoastră-înșivă, dar doar utilizând date veridice și materiale verificate și utilizate în medicină. Completați zilnic jurnalul. Datorită acestor acțiuni, veți înțelege în scurt timp mecanismele comportării zahărului în sângele copilului, modul în care organismul reacționează la injecțiile de insulină, mâncarea diversă și activitatea fizică.
Nu ignorati sanatatea copilului dvs! Diabetul zaharat necesita depistarea cit mai timpurie.