Odată cu venirea primăverii și a temperaturilor ridicate, crește pericolul mușcăturilor de căpușe. În Moldova, din cauza iernilor scurte și calde, căpușele devin active la începutul lui martie. Anume în această perioadă medicii infecționiști înregistrează primele adresări ale locuitorilor țării noastre la instituțiile medicale.
Este necesar să țineți minte că căpușele pot fi găsite nu doar în pădure. Pericolul de a fi mușcat îi paște și pe locuitorii orașelor. În parcurile urbane, în terasele de flori, în livezi și grădini se întâlnește adesea acest fel de insecte care transmit o serie întreagă de boli.
Transportatorii căpușelor pot fi și animalele domestice – pisicile și câinii care sunt scoși la primblare. De aceea, dacă aveți animale domestice, trebuie să aveți grijă de ele în perioada de primăvară.
Posibilitatea de a fi atacat de căpușe crește dacă stați pe iarbă sau vă primblați prin tufișuri sau iarbă înaltă. Acasă căpușele pot fi aduse pe haine sau pe ramurile rupte sau florile culese în câmp sau pădure.
Apogeul activității căpușelor coincide cu lunile mai-iunie, atunci când temperaturile se stabilizează la 20 de grade, iar un factor care stimulează activitatea căpușelor este și umezeala înaltă, de 90-95%.
Pentru vizitarea sigură a pădurilor și parcurilor în timpul primăverii este necesară respectarea câtorva reguli:
- Alegeți hainele potrivite. Ele trebuie să lase cât mai puțin pielea descoperită. Alegeți haine cu mâneci lungi și pantaloni care au elastic jos sau care pot fi băgați în încălțăminte sau ciorapi. Utilizați chipiuri sau eșarfe care acoperă bine capul. Hainele trebuie să fie deschise la culoare pentru a fi mai ușor de identificat insectele.
- Dacă planificați să vă opriți în pădure sau să faceți un picnic în parc, alegeți cu minuțiozitate locul. Căpușele preferă locurile cu arbori, de aceea picnicurile lângă conifere sunt mai sigure. Curățați locul de crengi uscate și de tufișuri. Puteți pulveriza substanțe speciale, dar acestea au o acțiune de îndepărtare a insectelor pentru maximum 2 ore. Majoritatea dintre ele se aplică doar pe haine.
- Examinați-vă pe dumneavoastră și pe copii la fiecare 20-30 de minute, deoarece căpușele de mișcă de jos în sus și nu mușcă imediat omul. Examinarea la timp poate preveni mușcătura.
- La întoarcere examinați minuțios hainele. Acestea trebuie spălate imediat și călcate cu fierul fierbinte. Nu lăsați hainele alături de pat, deoarece căpușele se mișcă destul de rapid.
Ce să faceți dacă ați descoperit pe corp o căpușă
Dacă ați descoperit pe corp o căpușă, nu panicați. Adresați-vă la medicul de familie sau în cel mai apropiat punct traumatologic, unde medicii vor extrage căpușa.
În cazul în care adresarea la medic este imposibilă, străduiți-vă să eliminați căpușa în primele două zile de la posibila mușcătură. Pentru aceasta, trebuie să ungeți locul mușcăturii cu orice fel de ulei vegetal și să extrageți corpul căpușei cu ajutorul pensetei. Străduiți-vă să eliminați căpușa în întregime.
Посмотрите, как ПРАВИЛЬНО вытащить клеща из кожи! Весной всех тянет на природу! А Вы знаете как опасно весной бывать в лесу? Если к Вашей коже присосется клещ, не пытайтесь удалить его руками или пинцетом! Головка клеща останется в коже и нанесет непоправимый вред Вашему здоровью. Даже страшно подумать о клещевом энцефалите. Ужас…) Смотреть видео всем!
Опубликовано Как стать стройной 2 апреля 2016 г.
Căpușele sunt purtătoare de encefalită, de boala Lyme, precum și de alte boli infecțioase. Din fericire, în Moldova cazuri de îmbolnăvire de encefalită nu s-au înregistrat. Dar incidența cazurilor de boală Lyme fluctuează în fiecare an între 50 și 100 de cazuri.
Boala Lyme este o afecțiune serioasă, care poate decurge diferit și crea leziuni severe ale sistemului nervos și cardio-vascular.
Primele simptome de infectare se pot manifesta la o lună de la mușcătură. Aceasta poate fi o pată roșie în jurul mușcăturii, febră, probleme hepatice, senzații dureroase în articulații, etc.
Identificarea diagnosticului este posibilă doar după efectuarea analizei de sânge.
Analiza de sânge la boala Lyme se efectuează pentru identificarea anticorpilor față de focarul infecției. La începutul bolii analiza de sânge este informativă doar în jumătate din cazuri, de aceea este important să efectuați o investigație suplimentară după 20-30 de zile.
Boala Lyme diagnosticată clinic se tratează bine cu antibiotice, de aceea etse important să vă adresați la timp la medic și să nu vă tratați de sine stătător.
Consecințele bolii Lyme survin, de obicei, dacă boala nu se tratează și evoluează în a doua și a treia etapă. În asemenea cazuri se manifestă leziuni cronice ale sistemului nervos și cardio-vascular. În a treia etapă sunt caracteristice consecințe ca inflamarea articulațiilor.
Boala Lyme netratată poate duce la consecințe letale sau invaliditate gravă a pacientului.
Deci, să enumerăm principalele complicații ale bolii Lyme:
- Dereglarea funcțiilor psihice de bază până la dezvoltarea demenței;
- Paralizia nervilor periferici;
- Pierderea auzului și văzului;
- Aritmii severe ale inimii;
- Artrite numeroase;
- Tumori benigne ale pielii în locul mușcăturii căpușei.
Tratamentul început la timp reduce semnificativ daunele pentru sănătate.
În pofida faptului că, conform datelor medicilor moldoveni, doar 30% dintre căpușe sunt purtători de boli infecțioase, nu trebuie să vă atașați cu nepăsare față de posibilitatea infectării. Atunci când vine vorba despre propria sănătate și sănătatea copiilor, prudența nu este niciodată în plus.
În centrul nostru EUROLAB vom fi bucuroși să vă răspundem la toate întrebările și să vă înregistrăm la medic sau la efectuarea investigațiilor la orice oră care vă convine. Numerele de telefon ale centrului sunt: 022 944 944 și 069 944 944.
Adresa noastră: Chișinău, sectorul Botanica, bul. Traian, 7/1.