Tireoidita Hashimoto este o maladie autoimună, care este condiţionată de un defect genetic al celulelor imunocompetente. Ca rezultat, se formează anticorpii către TG, tireoperoxidază, antigenul microzomal, receptorii TTH. Pe parcursul evoluţiei tireoiditei autoimune funcţia glandei tiroide se schimbă stadial cu o progresie practic inevitabilă spre hipotireoză. Hipotireoza clinic manifestă de diferite grade se determină la 36% din pacienţi cu tireoidita autoimună; la 40% din pacienţi se determină hipotireoză subclinică, la 19% – stare eutireoidă şi numai la 4% – hiperfuncţia glandei tiroide (Сакаева Н.А.,1989). Deoarece printre pacienţii cu tireoidita autoimună predomină bolnavii cu forme subclinice şi clinic manifeste, indicatorii funcţiei glandei tiroide nivelul TTH şi T4 liber sunt de obicei normale, cu toate că la pacienţii clinic eutireoizi nivelul TTH poate fi puţin sau moderat ridicat.
La pacienţii cu tireoidita Hashimoto nivelul TTH este normal, nivelul T4 libere este redus, iar concentraţia T3 este normală. Odată cu avansarea insuficienţei glandei tiroide se reduce concentraţia Т4, în continuare – şi Т3, nivelul TTH este în creştere limitată. În continuare se dezvoltă clinica hipotireozei cu modificările specifice de laborator – concentraţia scăzută a T4 libere (Т4, Т3) şi concentraţia sporită a TTH în sânge. La majoritatea pacienţilor cu tireoidita Hashimoto este sporit nivelul anticorpilor serici către fracţie microzomală, tireoidperoxidazei şi TG (anticorpii către ultimii 2 marcheri se determină în 80-90% cazuri, de regulă în titre foarte înalte).
Criterii de laborator al eficacităţii tratamentului tireoiditei autoimune
Eficacitatea tratamentului de substituţie se apreciază conform nivelului TTH în sânge, care trebuie să fie 0,2-5 mUI/l. Primul control al TTH trebuie să fie efectuat cu cel puţin 2 luni de la începutul tratamentului. La persoanele vârstnice şi pacienţi cu patologie coronariană poate fi acceptat nivelul puţin sporit al TTH în sânge, dar nu mai mare ca 10 mUI/l.