Actualmente pentru diagnosticarea patologiei gastrointestinale, deseori se utilizează metodele  invazive şi agresive. Pentru decelarea Helicobacter pylori şi evaluarea modificărilor mucoasei stomacale este necesară efectuarea fibroesofagogastroduodenoscopiei cu obţinerea bioptatelor multiple. Capacitatea de cercetare morfologică a mucoasei şi de depistare directă a Helicobacter Pylori este un avantaj inerent al metodelor morfologice. Însă, modificările morfologice sunt sensibile la erorile de repartizare a regiunilor patologic modificate (bacteriilor din specia Helicobacter pylori, regiunile atrofiate), care pot lipsi sau au o intensitate diferită de manifestare în diferite bioptate. H.Pylori colonizează numai epiteliul de tip gastric şi pot lipsi practic complet în zonele de metaplazie intestinală, în consecinţă fiind absente în fragmentele de mucoasă gastrică. Utilizarea activă a opţiunilor diagnostice de laborator pot asigura medicului informaţie diagnostică comparabilă sau uneori chiar mai preţioasă ca valoare în comparaţie cu metodele endoscopice.

Metodele de bază de laborator, utilizate în diagnosticarea H. Pylori:

• Determinarea cantitativă a nivelului de anticorpilor IgA, IgG către Helicobacter pylori
• Determinarea ADN-ului H. pylori prin metoda de diagnostic molecular (PCR)
• Determinarea tulpinilor H.pylori prin metoda Western blot

 

Scopul determinării:

• Stabilirea factorului etiologic al suferinţelor gastro-intestinale
• Evaluarea patogenităţii şi eficacitatea tratamentului antihelicobacter – una din cele mai frecvente cauze ale patologiei gastrice.

Metodele diagnostice care au fost elaborate şi se implementează pe parcursul ultimului deceniu dispun de o sensibilitate extrem de înaltă şi oferă posibilitate de determinare cantitativă a anticorpilor din clase IgA, IgM, IgG către Helicobacter pylori în serul pacientului. Aceste sisteme diagnostice pot fi implementate pentru evaluarea eficienţei tratamentului anti-H. pylori. În paralel cu metodele diagnostice invazive (histologic, ureazic), a fost demonstrat că peste 30-40 zile după tratament antihelicobacter titrul anticorpilor IgG scade peste 20% sau mai mult, atunci histologic se determină eradicarea Helicobacter pylori. Dacă titrul anticorpilor nu scade cu mai mult de 20% sau creşte în dinamică, atunci tratamentul antihelicobacter nu a fost eficient.
Metoda de diagnostic molecular (reacţie de polimerizare în lanţ) este o metodă cu specificitate şi sensibilitate înaltă şi după valoarea diagnostică este superioară în comparaţie cu alte opţiuni de diagnostic de laborator al H. pylori, inclusiv metoda histologică şi culturală. Avantajele acestei metode includ specificitatea înaltă (este asigurată prin selectarea parametrilor, complementare consecutivităţii originale a nucleotidelor microorganismelor), sensibilitatea înaltă (oferă posibilitatea diagnosticării nu numai infecţiei acute, dar şi a celei latente, posibilitatea de depistare şi a bacteriilor unice), posibilitatea determinării diferitor forme bacteriene (sub formă de spirală, formelor cocice), aprecierea genelor izolate ale microorganismului, asociate cu patogenitatea lui, viteza rapidă de determinare a prezenţei H. Pylori, timp de 5-6 ore (metoda de diagnostic expres). Utilizarea metodei Western blot este necesară pentru evaluarea prognostică a infecţiei cronice cu H. pylori. Această metodă poate determina profilul serologic complet ți se poate obţine informaţia despre diferite tulpine de helicobacter, determinând surșe bacteriene cu potenţialul sporit de patogenitate în baza numărului de factori patogenetici („insula patogenităţii”). De asemenea, poate fi diferenţiată infecţie acută de la cea deja suportată. Cu ajutorul acestei metode toate tulpinile de H. pylori pot fi împărţite în 4 serotipuri în funcție de capacitatea de sintetizare a citotoxinei VacA şi proteinei asociate toxinelor, CagA: tipul I (CagA+, VacA+), tipul Iа (CagA+, VacA-), tipul Ib (CagA-, VacA+), tipul II (CagA-, VacA-).

Infectarea cu tulpinile CagA+ (serotipuri I, Iа) ale H. Pylori reprezintă un factor de risc al răspunsului inflamator intensiv.

Fundamentarea aplicării practice în activitate clinică zilnică a acestei metode decurge din capacitatea tulpinilor H. Pylori, care produc citotoxine СagA şi VacA de a stimula apoptoza – moartea programată a celulelor în zonele marginale ale ulcerului, împiedicând astfel procesul de vindecare. Această opinie a fost susținută de un număr mare de studii practice şi experimentale. În acelaşi timp, la purtătorii acestei suşei bacteriene statistic mai des se dezvoltă gastrita atrofică, sunt mai pronunțate modificările inflamatorii a mucoasei, creşte riscul dezvoltării şi recidivei ulceroase, precum şi a cancerului gastric. Există un număr de antigeni specifici ai H. Pylori, care au un rol bine determinat în patogeneza ulcerului. Aceste antigene din „insula patogenităţii” H. Pylori se determină cu ajutorul metodei Western blot.

Factorii de patogenitate a Helicobacter Pylori şi rolul lor patologic

Factorul de patogenitate (proteină)	Proprietăţile factorilor de patogenitate
CagA	Citotoxină, marcherul „insulei de patogenitate” a H. Pylori, participă în remodelarea tisulară, angiogeneza, formarea nemijlocită a ulcerului, dezvoltarea atrofiei, în procesul de degradare a matricei intercelulare şi membranei bazale, invazie tumorală şi metastazare prin inducţie a complexului uPA (urokinase-type plasminogen activator) şi uPAR (urokinase-type plasminogen activator receptor) în celulele cancerului gastric, stimularea sintetizării interleucinei-8, contribuie la creşterea activităţii gastritei antrale
VacA	Citotoxină, factorul de adeziune, creşte permeabilitatea membranelor pentru anioni, statistic veridic reduce viteza de reepitelializare a ulcerului experimental din cauza dereglărilor funcţiei celulare legate cu funcţia citoscheletului, transportul pasiv al ureei prin celulele mucoasei gastrice, influenţează supravieţuirea H. Pylori în celulele gazdei, micşorează concentraţia ATP în epiteliul gastric şi duodenal, stimulează apoptoza celulară
BabA1, BabA2	Factorul de adeziune, receptorul celulelor Lewis, este probabil asociat cu o frecvenţă sporită a dezvoltării ulcerului duodenal/ gastric, complicaţiilor infecţiei cronice cu H. Pylori, precum şi cu adenocarcinomul gastric (BabA2)
OipA	Menţine perpetuarea procesului inflamator în mucoasa stomacului, este asociat cu creşterea sintetizării de interleucina-8 şi interleucina-6, cu cantitatea H. Pylori pe mucoasa stomacală, infiltraţie polimorfonucleară a mucoasei stomacale, dezvoltarea metaplaziei intestinale
SabA	Menţine procesul inflamator local şi contribuie la persistenţa H. Pylori în mucoasa stomacului
IceA1, IceA2	Factorul de adeziune
FlaA, FlaВ	Asigură mobilitatea microorganismului
Urează (UreA, UreB, UreC, UreI)	Reprezintă marcherul de infecţie cu H. Pylori şi factorul de protecţie a agentului bacterian împotriva acţiunii acidului clorhidric, asigură persistenţă de durată a H. Pylori în stomac, accentuează reacţiile inflamatorii secundare prin activarea monocitelor, neutrofilelor, formarea radicalelor liberi şi oxidului nitric. Se presupune că o subunitate mai mare a ureazei – UreB – acţionează în calitate de atractant pentru leucocite
HopQ, HopP, HopZ	Asigură colonizarea mucoasei gastrice
HpaA	Factorul de adeziune
NapA	Activatorul stresului oxidativ, capabil să provoace eliberarea radicalelor liberi de oxigen în polimorfonuclearele cu afectare secundară a mucoasei gastrice
RdxA, FrxA, FdxB	Enzimele metabolismului oxidativ, participă în dezvoltarea rezistenţei la acţiunea metronidazolului

Este necesar de subliniat că rezultatele acestei metode diagnostice ajută la evaluare prognostică a eventualelor complicaţii a infecţiei cronice cu H. Pylori. De exemplu, dacă la un pacient cu ulcer gastric/ duodenal sunt determinate microorganisme cu 1-2 gene de patogenitate sporită, atunci prognosticul maladiei este favorabil, iar dacă la o personă tânără în timpul examenului profilactic se determină modificările inflamatorii şi destructive în mucoasa stomacală şi este decelată tulpina H. Pylori cu 5-6 gene de patogenitate sporită, atunci prognosticul este nefavorabil şi se recomandă administrarea tratamentului de eradicare. Toate metodele de diagnosticare a H. Pylori au avantajele şi dezavantajele lor, în consecinţă, trebuie de respectat un set de reguli pentru evaluarea corectă a eventualei infecţiei cu H. Pylori:

• Utilizarea a cel puţin 2 metode de diagnosticare a H. Pylori;
• Combinarea metodelor din diferite grupe diagnostice pentru diagnosticul primar al H. Pylori: invazivă+neinvazivă, directă+indirectă;
• Utilizarea metodei PCR în calitate de „standardul de aur” în cadrul depistării prezenţei H. Pylori în organism, determinarea particularităţilor moleculare şi genetice ale microorganismului cu scop de determinare a virulenţei lui, evaluarea prognostică a evoluţiei maladiei, precum şi probabilităţii de reuşită de tratament
• Controlul eradicării H. Pylori preponderent prin metodele neinvazive la distanţă de cel puţin 1,5-2 luni după finalizarea tratamentului.