Hipertireoza este o stare patologică, care se manifestă printr-o creştere persistentă a hormonilor glandei tiroide. Uneori se utilizează termenul de „tireotoxicoză” (totalitatea semnelor clinice, care se dezvoltă în cadrul hipertireozei). Actualmente tireotoxicoză se clasifică în 3 forme distincte: guşa toxică difuză (boala Graves), guşa toxică nodulară și adenomul autonom al glandei tiroide.
Tabloul clinic al hipertireozei include:
- slăbire,
- palpitaţii,
- simţul de hipertermie,
- tremurul intern,
- toleranţă redusă la insolaţie şi aerul închis,
- hipertranspiraţii,
- nervozitate sporită,
- hiperexcitații psihomotorii,
- tremurul mâinilor.
Diagnosticul de laborator al hipertireozei
În caz de guşa toxică difuză fără tratament antireoid în antecedente în sânge este sporit nivelul Т4, Т4 libere, TG, este scăzută concentraţia TTH. La aceşti pacienţi testul cu TRH este negativ, ceea ce indică o inhibiţie bruscă a funcţiei tireotrope şi lipsa rezervelor TTH la aceşti bolnavi. Majorarea concentraţiei Т4 în sânge, în 80% din cazuri indică prezenţa unei tireotoxicozei clinic manifestate. În 15% din cazuri de tireotoxicoză clinic manifestă se determină nivelul crescut al Т3 (Т3-toxicoză). Astfel, determinarea Т4 şi Т3 permite diagnosticarea tireotoxicozei clinic manifeste în 95% cazuri. În restul cazurilor, tireotoxicoza este diagnosticată prin determinarea concentraţiilor Т4 libere şi Т3 libere. Efectiv, determinarea formelor libere ale hormonilor tiroidieni reprezintă calea cea mai sensibilă de diagnostic al tireotoxicozei. Determinarea lor simultană permite diagnosticarea a 100% din cazuri a tireotoxicozei clinic manifeste, precum şi de a determina formele subclinice ale maladiei.
Algoritmul diagnosticării hipertireozei şi aprecierea rezultatelor testelor
Criteriile eficacităţii tratamentului guşei difuze toxice
Majoritatea pacienţilor administrează tratamentul cu preparate antitireoide. În caz de selectare corectă a dozelor de medicamente, concentraţia Т4 libere trebuie să fie menţinută la plafonul valorilor normale. Blocada excesivă a sintetizării hormonilor tireoide (nivelul Т4 sub valorile normale) poate condiţiona un puseu de secreţie excesivă a TTH. Creşterea nivelului TTH peste 6,0 mUI/l indică supradozare şi condiţionează majorarea guşei. La pacienţii trataţi cu preparate antiitireoide este necesar de determinat concentraţiile Т4 libere şi TTH la fiecare 4-6 săptămâni până la realizarea stării eutireoide şi trecerii la dozele de susţinere. Menţinerea stării eutireoide şi remisiunii clinice timp de 4-6 luni serveşte drept indicaţii pentru suspendarea tratamentului antitireoid. De obicei, administrarea zilnică a preparatelor antitireoide timp de 12-18 luni asigură vindecarea a 50% din pacienţi. Referitor la restul pacienţilor, se recomandă tratamentul cu iod radioactiv sau tireoidectomie parţială. Criterii de laborator pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale includ normalizarea nivelului Т3 şi Т4 libere. Cel mai frecvent, în tratamentul guşei difuze toxice se utilizează iodul radioactiv I131, care condiţionează distrucţia glandei tiroide (timp de 2-3 luni). Majorarea concentraţiei Т4 (Т4, Т3) în sânge peste 1-2 săptămâni după începutul tratamentului cu I131, precum şi agravarea simptomatologiei sub formă de criza tireotoxică, este cauzată de eliberarea hormonilor tireoide din tireocite distruse. Normalizarea Т4 liber peste 2-3 săptămâni de terapie serveşte drept indicator al eficacităţii tratamentului administrat. Majorarea TTH după efectuarea tratamentului cu I131 de 2 şi mai multe ori (independent de tabloul clinic), reprezintă drept indicaţie pentru iniţierea tratamentului de substituţie cu L-T4 cu profilaxia dezvoltării unei din complicaţii iatrogene frecvente – hipotireozei, care este diagnosticată în 1-10% din cazuri.