Artritele reactive cuprind maladiile inflamatorii articulare, care se dezvoltă relativ rapid după o infecţie urogenitală sau intestinală suportată (peste 4-6 săptămâni). În majoritatea cazurilor, artrita reactivă se asociază cu o infecţie intestinală acută, cauzată de enterobacterii (mai frecvent cu Yersinia enterocolitica, serotipuri 0:3, 0:8, 0:9), Yersinia pseudotuberculosis, Salmonella enteritidis, S.typhimurium, Campylobacter jejuni, Shigella flexneri), sau cu o infecţie urogenitală acută, cauzată de Chlamydia traсhomatis. Această patologie se dezvoltă mai frecvent la persoane cu predispoziţie genetică (purtătorii antigenului HLA-B27) şi se clasifică în grupa spondiloartritelor seronegative. Artrita reactivă se întâlneşte de 10 ori mai frecvent la bărbaţi, decât la femei, în special în vârsta de 20-40 de ani. Artritele reactive de asemenea se numesc artrite seronegative, deoarece în sânge lipseşte factorul reumatoid.

Sindromul Reiter este un termen învechit, care definitiva artrita reactivă de origine urogenitală. În acest sindrom, în afară de afectare articulară clasică, se apreciază astfel de manifestări ca uretrita şi conjunctivita. Sindromul Reiter se poate dezvolta după o infecţie urogenitală sau intestinală (varianta urogenitală sau intestinală a sindromului). Triada clasică (uretrita, conjunctivita, artrita), descrisă în perioada preantibacteriană, actualmente se întâlneşte foarte rar, artrita poate fi o manifestare unică a acestui sindrom, care condiţionează adresarea pacientului după ajutor medical.

Artrita urogenitală (Sexually Associated Reactive Arthritis – SARA) se dezvoltă după infectarea uretrei/ canalului cervical cu următorii agenţi infecţioşi.

Agentul patogen	Incidenţa dezvoltării artritei %	Focare infecţioase
Сhlamydia trachomatis	35 – 69	uretrită orhoepidedimită cervicită prostatită maladii inflamatorii pelviene
N. gonorrhoea	până la 16	uretrită orhoepidedimită cervicită maladii inflamatorii pelviene
Ureaplasma spp.	10 – 21	uretrită orhoepidedimită maladii inflamatorii pelviene
Mycoplasma hominis	8	uretrită maladii inflamatorii pelviene

 Artrita reactivă enterogenă cel mai frecvent se dezvoltă în cadrul maladiilor infecţioase cu afectarea intestinului gros şi subţire.

Maladie	Incidenţa dezvoltării artritei %	Agenţii patogeni
Iersinioză acută	20	Yersinia enterocolitica
Salmoneloză	2 – 8	Salmonella enteritidis / Salmonella typhimurium
Şigeloză	1,5 – 2	Shigella dysenteriae / Shigella flexneri
Campilobacterioză	Până la 1	Campylobacter jejuni

De asemenea, sunt descrise artritele reactive în cadrul maladiilor intestinale, cauzate de clostridii (Clostridia difficile)

Clasificarea
Artrita reactivă se clasifică în artrita reactivă urogenitală şi artrita reactivă enterogenă (etiologic), acută (mai puţin de 6 luni), cu evoluţie trenantă (de la 6 până la 12 luni) şi cronică (mai mult de 12 luni) (din punct de vedere evolutiv). Dacă variantele evolutive cu evoluţie trenantă şi cronică nu sunt asociate cu tabloul clinic de reinfecţie şi la pacient se determină alte semne de spondiloartrită (în special în caz de prezenţa antigenului HLA-B27, sacroileitei), cel mai probabil, este necesar de schimbat diagnosticul etiologic către o spondiloartropatie nediferenţiată.

Criteriile diagnosticului pozitiv
În prezent nu există criterii unanim acceptate de diagnostic pozitiv ale artritei reumatoide. Criteriile diagnostice, primite în Federaţia Rusă:

• Artritele reactive se referă la grupa spondiloartritelor;
• Pentru stabilirea diagnosticului de artrită reactivă, un rol esenţial are existenţa unei legături temporale cu infecţia intestinală sau urogenitală, cauzată de anumiţi germeni infecţioşi;
• Diagnosticul artritei reactive trebuie să fie confirmat prin datele de laborator despre infecţia cauzală suportată.

Criterii mari
Artrita (este necesar prezenţa a 2 sau mai multe caracteristice)

• Asimetrică;
• Afectarea unui număr limitat de articulaţii (mai puţin de 6), preponderent a membrilor inferioare;
• Afectarea articulaţiilor membrilor inferioare.

Prezenţa unei infecţii clinic evidente (unui din două fenomene posibile)

• Uretrită/cervecită, care precede artrita cu 8 săptămâni;
• Enterită, care se dezvoltă cu 6 sau mai puţin săptămâni înainte de artrită.

Criterii minore

• Confirmarea infecţiilor în cauză prin diferite teste de laborator: infecţii cauzate de Сhlamydia trachomatis sau de enterobacterii (mai frecvent – de Yersinia enterocolitica, Yersinia pseudotuberculosis, Salmonella enteritidis, Campylobacter jejuni, Shigella flexneri).
• Cele mai sensibile şi veridice metode în depistarea germenului cauzal sun metodele moleculare şi biologice (PCR), IFA – Сhlamydia trachomatis, precum şi determinarea enterobacteriilor prin PCR sau prin însămânţarea scaunului.
• Diagnosticul artritei reactive confirmate se stabileşte în baza prezenţei ambelor criterii majore şi criteriului minor corespunzător.
• Diagnosticul artritei reactive posibile este stabilit la prezenţa a 2 criterii majore sau a primului criteriu major şi unui criteriu minor.

VALOAREA CLINICĂ A TESTELOR DE LABORATOR

Analiza generală de sânge
Sunt caracteristice leucocitoza, trombocitoza, creşterea VSH, proteinei C-reactive şi IgA, depistarea anemiei normocrome.

Analiza generală de urină
Relativ des se determină proteinuria, microhematuria, leucocituria (în cazul rezultatelor negative ale cercetării bacteriologice de urină). Rezultatele sugestive pentru uretrită ale probei cu trei pahare includ: piuria în prima porţiune a urinei, sau depistarea a mai mult de 4 leucocite polimorfonucleare în câmpul de vedere a microscopului în timpul evaluării eliminărilor din canalul cervical/ uretra.

Identificarea microorganismului cauzal
Pentru determinarea prezenţei infecţiilor urogenitale se utilizează metodele moleculare şi biologice (RPL) şi depistarea imunoglobulinelor specifice către antigenii agenţilor infecţioşi (IFA). Materialul de studiu include frotiul din uretră şi din canalul cervical (interpretarea rezultatelor este prezentată în compartimentul Andrologie şi Ginecologie). Determinarea prezenţei infecţiilor intestinale (Salmonella spp, Vibrio spp, Shigella spp, Clostridium difficile, toxina B, Campylobacter spp.) se efectuează prin intermediul metodelor biologice şi moleculare a studiului multiplex (determinarea unimomentană într-o probă) a prezenţei tuturor germeni infecţioşi anterior menţionaţi. Prezenţa Yersinia enterocolitica poate fi confirmată cu ajutorul PCR. Masele fecale reprezintă materialul de bază pentru investigaţie

Investigaţiile imunologice: anticorpii antinucleari (ANA) şi factorul reumatoid lipsesc. Studiul genetic include testarea pentru status de purtător al antigenului HLA-B27. Acest antigen se determină la circa 60-80% din pacienţi cu artrita reactivă. HLA-B27 este un factor-cheie, care predispune către dezvoltarea artritei reactive la pacienţii cu infecţii urogenitale şi care are un rol important în diagnosticul diferenţial al maladiilor autoimune. Acest factor a fost determinat la 90% din pacienţi din rasa albă cu spondiloartrita anchilozantă sau cu sindromul Reiter. La pacienţii sănătoşi, incidenţa acestui antigen este de numai 8%. Dacă antigenul HLA-B27 nu este depistat, atunci probabilitatea prezenţei spondiloartritei anchilozante sau sindromului Reiter la pacienţi este minoră, cu toate că nu exclude complet aceste patologii.

Investigaţii suplimentare
Investigarea lichidului sinovial. În cadrul artritelor reactive se determină semnele procesului inflamator: vâscozitatea redusă a lichidului sinovial, conglomerat mucinos deficitar, leucocitoză (5000–10 000/mcl) cu predominarea neutrofililor segmentate. Spre deosebire de artrita septică, micşorarea concentraţiei glucozei este rară.