Mâncărimea (pruritus) face parte din afecțiunile pielii de care se plâng pacienții cel mai des, care se referă la dermatologie. Mâncărimea pielii are o importanță imensă în diagnosticarea la timp a bolilor somatice.
Apariția mâncărimii pielii ca simptom unei patologii neurosomatice este posibilă chiar și în prezența formelor subclinice asimptomatice. Concomitent, nu există o legătură directă dintre intensitatea mâncărimilor și severitatea bolii generale. Mâncărimile precedă, adesea, boala.
Mâncărimea este o senzație care creează un reflex de scărpinare sau eliminare a iritantului, specifică pielii. Există mâncărimi fiziologice (normale, care apar ca răspuns la o iritare adecvată) și mâncărimi patologice, care se dezvoltă ca răspuns la acțiunea pruritogenelor, în condiții de reactivitate schimbată a sistemului nervos.
Accesele severe de mâncărime patologică sunt legate de sensibilitatea crescută la alergenii alimentari sau medicali. Mâncărimea patologică cronică poate fi generată de autointoxicare, apărută în urma bolilor hepatice, ale tractului gastro-intestinal, ale metabolismului. Mâncărimea pielii poate fi un simptom al dermatozelor, dar poate fi și mono-simptomatică. Adesea, mâncărimea poate fi unul din simptoamele incipiente ale bolilor organelor hematopoietice, ale formațiunilor maligne, ale bolilor endocrine, nervoase și psihice.
Mâncărimea se clasifică conform gradului de răspândire – localizată (limitată de anumite segmente ale țesutului dermic) și difuză ( generalizată), după intensitate (se apreciază conform traumei pielii suferite în timpul scărpinării).
Mâncărimea generalizată este o problemă frecventă și semnificativă. La baza ei se pot afla factori banali precum uscăciunea pielii și factori serioși ca un limfom ascunsă sau dereglări endocrine. În majoritatea cazurilor mâncărimea nu are vreun semn distinct care ar permite diagnosticarea unei afecțiuni generale concrete, cum ar fi icterul obstructiv, hipertiroidismul sau limfomul. Pentru identificarea diagnozei clinicianul trebuie să utilizeze datele anamnezei, cercetările clinice și de laborator.
Patogeneza. În caz de mâncărimi și dureri, căile neuroanatomice de transportare ale iritării sunt identice, dar semnele senzoriale diferite. Terminațiile nervoase libere – receptorii mâncărimilor, se află în stratul papilar al dermei și nu face parte din cele specifice. Din categoria mecanismelor mâncărimilor periferice și centrale fac parte o serie de mediatori solubili. Histamina, tripsina, proteazele, sărurile biliare creează mâncărimi la administrarea internă. În recepționarea mâncărimilor participă peptidele opiate și receptorii sistemului nervos central.
Clinic. Mâncărimea pielii poate fi manifestarea unui număr mare de afecțiuni. La bolnavii care suferă mâncărimi se găsesc boli dermatologice incipiente, pe fonul schimbărilor evidente ale pielii. Pentru diagnosticare este, de multe ori, necesară utilizarea metodelor speciale ale dermatologiei, mai ales a biopsiei pielii.
Bolnavii de mâncărimi, dar fără erupții cutanate vizibile, cu urme de scărpinare permanenă sau fără ele sunt o sarcină complicată în privința diagnosticării.
Starea în care mâncărimea generalizată poate fi însoțită de leziuni ale pielii:
1. Dereglări metabolice și endocrine (hipertiroidism, diabet zaharat, sindromul carcinoid);
2. Formațiuni maligne (limfom și leucoză, cancerul organelor cavității abdominale, tumori ale SNC, mielom);
3. Tratament medicamentos (opiu industrial, sensibilitate la preparate);
4. Invazii (pediculoză, râie, ascaridoză);
5. Boli ale rinichilor (insuficiență renală cronică);
6. Boli ale sângelui (eritremie, paraproteinemia, anemie feriprivă);
7. Boli hepatice (colestază intra- sau extrahepatică);
8. Stări psihogene (perioade tranzitorii de stres, perioade permanente – mania parazitozei, mâncărimea psihogenă);
9. Diverse stări (uscăciunea pielii, mâncărime senilă, sarcină, mastocitoza).
În caz de leziuni ale sistemului hematopoietic, o serie de pacienți se plâng de o manifestare proprie afecțiunilor acestuia: mâncărimi ale pielii. Acestea sunt un simptom frecvent în caz de boli ale pielii, atunci când erupțiile sunt evident, în caz că acestea nu se văd, însă, există riscul prezenței unei boli ale sistemului hematopoietic, în particular, a chlamydiei. Această presupune are sens dacă mâncărimile sunt însoțite de febră, de transpirație nocturnă.
De asemenea, în cazul bolii Vakez (eritremie sau cantitatea crescută de eritrocite) pot apărea mâncărimi după baie sau duș. O altă boală a sistemului hematopoietic – limfomul Hodkins – se poate manifesta prin apariția mâncărimilor în membrele inferioare.
Mâncărimea pielii poate fi un simptom rar al diabetului zaharat (mai ales mâncărimea în zona genitală). În caz de zahăr diabet, mâncărimea în zona genitală și anală se explică prin candidoza care s-a dezvoltat în urma formării ciupercii, care are loc din cauza creșterii nivelului de zahăr în sânge.
Unele boli psihice (psihoze, nevroze) pot fi însoțite de mâncărimi accentuate. În rezultatul neliniștii, îngrijorării, tensiunii nervoase, sistemul imunitar se dereglează și începe să-și atace propriile celule, reacționând astfel la stres. Terminațiile nervoase libere ale țesutului cutanat – receptorii senzitivi – încep să se activeze și oferă semnale în măduva osoasă care, la rândul său, le transmite la creier. Mâncărimea pielii precedează apariția bolii, deoarece, dacă are loc o iritare puternică a receptorilor, aceasta începe să cauzeze senzația de durere. Mâncărimea pielii poate apărea pe fonul crizelor de nervi.
Până la 90% dintre pacienții cu insuficiență renală cronică se plâng de senzații de mâncărime. Aceasta îi deranjează mai des pe bolnavi în timpul sau după ședința de hemodializă.
Mâncărimea, cauzată de uscarea pielii, se întâlnește frecvent la oamenii în etate. Această mâncărime, numită senilă, se intensifică atunci când bolnavul își scoate hainele. Deseori, se începe cu o zonă, mai ales la spate, răspândindu-se pe tot coprul. Cauzele mâncărimii senile pot fi ateroscleroza pronunțată, hipofuncția glandelor, disfuncțiile intestinului.
O cauză deosebită și semnificativă a mâncărimilor fără erupții vizibile pot fi reacțiile la preparatele medicamentoase de tipul acidului acetilsalicilic, preparatele din opiu și hinidină.
Mâncărimea generalizată poate fi adesea prima manifestare a cirozei hipertrofice biliare a ficatului și apare, uneori, cu multe luni înainte de manifestarea icterului. Ea poate fi prima manifestare a limfomului, rareori, a cancerului. Mâncărimea poate începe brusc și poate fi foarte intensă. Ea apare, de multe ori, la început pe palme și pe tălpi.
Diagnosticul. Sarcina de bază a medicului este identificarea etiologiei mâncărimii. Trebuie să aveți în considerare că aceasta este un simptom, nu o boală sau un diagnostic.
Dacă după colectarea anamnezei și consultarea medicului (care include investigațiile ginecologice și rectale) diagnosticul rămâne neclar, este necesară efectuarea testelor de rutină:
- Analiza clinică a sângelui, VSH;
- Analiza generală a urinei cu determinarea proteinelor, zahărului, sedimentului;
- Analiza biochimică a sângelui:
- Probe hepatice funcționale – ALT, bilirubina, fosfataza biliară;
- Nivelul glucozei pe stomacul gol;
- Nivelul colesterolului;
- Nivelul ureei, al acidului uric, creatinei, fosfatazei acide;
- Determinarea proteinei generale și fracțiilor proteice;
- Nivelul de fier și capacitatea de legare a fierului a serului, saturarea eritrocitelor cu fier;
- Analiza scaunului pentru sânge ascuns, helminți și ouă de helminți;
- Roentgen-ul organelor cutiei toracice;
- Investigarea funcțională a glandei tiroide, nivelul tiroxinei.
În caz de necesitate, va fi nevoie de investigații mai amănunțite ale pacientului care suferă de mâncărimi:
1. Excluderea bolilor de ficat: USG, scanare, biopsia ficatului;
2. Excluderea bolilor de rinichi: pielografia, investigarea cu radio-izotopi, biopsia rinichilor;
3. Excluderea bolilor de sânge: nivelul de fier al serului, nivelul vit. B12 și al acidului folic în ser, puncția sternală, biopsia ganglionilor limfatici, roentgen-ul coloanei vertebrale și al oaselor, limfoangiografia abdominală a ganglionilor limfatici;
4. Excluderea tumorilor maligne ale organelor interne: USG al cavității abdominale și a bazinului mic, ergografia cu bariu, bronhoscopia, scanarea ficatului, roentgen-ul coloanei vertebrale și al oaselor, diagnosticarea laparotomiei;
5. Excluderea bolilor autoimune: determinarea factorului antinuclear, electroforeza proteinelor serului, latex-testul, determinarea anticorpilor la mitocondrii;
6. Excluderea bolilor neurologice și psihice: investigația lichidului măduvei, investigații psihiatrice.
Terapia anti-mâncărimi. Este nevoie de o abordare diferențiată și strict individuală pentru fiecare tip de mâncărime cu determinarea schemelor complexe de tratament.
Scopul de bază al terapiei este îndepărtarea factorilor care provoacă mâncărimea, a cauzelor psihice și fizice. La colectarea anamnezei, este nevoie de clarificarea maximă a condițiilor care pot provoca apariția și intensificarea mâncărimilor.
Corticosteroizii cu acțiune locală îndepărtează rareori mâncărimile generale. Totuși, pot fi bune pentru bolnavii în etate cu piele uscată, în combinație cu soluțiile hidratante.
Se prescriu sedative, tranchilizante, preparate antihistaminice, inhibitori topici de calcinevrină, vitamina B1, enterosorbenți.
Se utilizează metodele fizioterapeutice de tratament: stimularea nervoasă percutanată, fototerapia, circuitul diadinamic, terapiile reflectorii pe bază de laser și magnet.
Atentie! Factorul important primar este giagnosticul corect si darea analizelor necesare.
Pentru o viață mai bună, pentru o viață îndelungată.
EUROLAB
