Anticoagulantele fiziologice sunt inhibitorii de coagulare. Anticoagulantele frânează, opresc şi inhibă acţiunea factorilor activi din sistemul de coagulare, ceea ce menţine echilibrul în sistemul de hemostază, prevenind coagularea intravasculară a sângelui. Anticoagulantele fiziologice se clasifică în primare şi secundare. Anticoagulantele primare sunt permanent prezente în sânge, iar cele secundare în cadrul diferitor reacţii enzimatice.

Antitrombina III (AT III) este o glicoproteină şi se prezintă ca cel mai important factor de inhibiţie a coagulării naturale. Antitrombina III inhibă activitatea trombinei şi unui număr de factori activaţi de coagulare, anume Ха, ХIIа, IXa. Antitrombina III formează, în asociere cu heparina, un complex cu acţiune rapidă, heparina-AT III. Deficitul AT III poate fi o condiţie patologică primară (ereditară) sau secundară, cauzată de o patologie asociată. Micşorarea nivelului de AT III reprezintă un factor de risc trombogenic (diminuarea nivelului AT III până la 50-80% condiţionează o sporire importanţă a incidenţei trombozelor postoperatorii). Cea mai frecventă cauză a reducerii concentraţiei de AT III este starea de şoc, când se micşorează brusc producţia ei în ficat şi se activează inhibitorii antitrombinei III.

Majorarea nivelului de antitrombina III se percepe ca un factor de risc hemoragic sporit.

Tratamentul de durată cu heparine poate cauza micşorarea activităţii antitrombinei III în ser. Tratamentul cu doze înalte de heparină, în special cu cea nefracţionată, poate provoca micşorarea tranzitorie a nivelului de antitrombina III prin mecanismul de consum, în special la pacienţii cu patologii grave asociate, în stările critice, cu sindromul CID asociat, în sepsis, la bolnavi cu neoplaziile maligne. La nou-născuţi  nivelul antitrombinei constituie numai circa 50% şi atinge valorile normale la vârsta de 6 luni. O scădere nesemnificativă a nivelului de antitrombina III se observă în mijlocul ciclului menstrual, în perioada pre- şi postnatală, în toxicozele din a doua jumătate a sarcinii, în perioada postoperatorie. Aceste modificări sunt mai pronunţate la pacienţii cu grupa de sânge A (II) şi la bolnavii vârstnici.

Heparina în plasma nativă se determină ca componentul tratamentului cu anticoagulantele directe, depistarea rezistenţei pacienţilor către heparină. Heparina transformă AT III într-un anticoagulant cu acţiune imediată. Heparina formează cu fibrinogenul, plasmina şi adrenalina complexele, care dispun de proprietăţi anticoagulante şi fibrinolitice. În concentrații reduse, inhibă reacţia între factorii IХа, VIII, activarea autocatalitică a trombinei şi acţiunea factorului Ха. În concentraţii înalte, inhibă coagularea în toate fazele, inclusiv ultima, trombinică-fibrinogenică. Inhibă unele din funcţiile trombocitare. Heparina exogenă este în mare parte inhibată în ficat, iar în 20% din cazuri se elimină cu urină. Astfel, administrarea pacienţilor cu hepatopatiile şi nefropatiile avansate este asociată cu creşterea riscului de complicaţii hemoragice şi astfel se petrece sub o monitorizare continuă. În caz de majorarea timpului de coagulare şi timpului trombinic mai mult de 2-3 ori se recomandă reducerea dozelor de heparină administrată. Acţiunea heparinei se realizează numai în prezenţa antitrombinei III active în sânge.

Formele principale de rezistenţă la heparină:

• Deficitul antitrombinei III. Această stare patologică este cauzată de consumul lui sporit, de exemplu în sindromul CID, epuizare, cauzată de heparină, dereglările sintetizării, pierdere cu urină în caz de o proteinurie masivă.
• Anomaliile funcţionale ale antitrombinei III: reducerea sensibilităţii la heparină, diminuarea efectului de inactivare faţă de trombină. La baza acestei patologii stă reducerea efectului de inactivare faţă de trombină. La baza acestei patologii antitrombinei III sunt malformaţiile congenitale ale moleculei de antitrombina III.
• Dereglările interacţiunii antitrombinei III cu heparină pot fi cauzate de interacțiunea concurentă cu complecşii imuni circulanţi, proteinele fazei acute de inflamaţie, factorului antiheparinic trombocitar, fibronectinei cu antitrombina III.
• Formele metabolice discirculatorii (stază, acidoză, dereglările microcirculatorii).
• Formele mixte.

Dezvoltarea formelor indicate de rezistenţă faţă de heparină condiţionează majoritatea cazurilor de ineficienţă a administrării heparinei în practica clinică actuală.

Screening-ul dereglărilor în sistemul proteinelor С, S
Proteina С reprezintă o glicoproteidă dependentă de vitamina K, care se sintetizează în ficat sub formă de pro-enzimă. Sub acţiunea inhibitorului specific, proteina C se activează şi acţionează ca anticoagulant prin proteoliza factorilor Vа şi VIIIа în prezenţa cofactorilor: proteinei S şi fosfolipidilor. Efectiv, după adăugarea activatorului proteinei C către plasma normală nativă se observă creşterea TTPP/ TTPA.

Obiectivele screening-ului în sistemul proteinelor С+S:

• Depistarea trombofiliilor, cauzate de dereglările în sistemul proteinei С;
• Determinarea severităţii sindromului CID după gradul de epuizare a anticoagulantelor fiziologice;
• Controlul eficacităţii şi suficienţei tratamentului cu plasmă proaspăt congelată;
• Determinarea dereglărilor în sistemul proteinei С înainte de administrarea anticoagulanţilor indirecţi, având drept scop prevenirea necrozelor varfarinice.

Dereglările în sistemul proteinei C de obicei indică prezenţa unei malfuncţiei sau deficitului proteinei C, proteinei S sau rezistenţei factorului Va către acţiunea proteinei С.

Indicii sistemului de anticoagulare şi riscul dezvoltării trombozelor şi hemoragii

Indicii studiaţi	Norma, %	Devierea de la indicii studiaţi, %
Antitrombina III	80-120	< 80 –   riscul trombogen înalt > 120 – risc înalt de hemoragie
Dereglările în sistemul proteinelor  С+S	≥ 0.7	< 0,7 –  risc înalt de tromboză