Pancreatita cronică spre deosebire de cea acută reprezintă un proces patologic cu evoluţie continuă, care evoluează treptat şi ireversibil. În stadiile precoce ale pancreatitei cronice, activitatea α-amilazei în ser şi urină poate creşte în perioada acutizării procesului inflamator. Simultan cu progresia maladiei, producţia enzimelor în pancreas se reduc până la valorile normale şi uneori chiar şi mai mult. Testele de laborator în evaluarea diagnostică a pancreatitei cronice se utilizează, în primul rând, pentru studierea funcţiei exocrine a pancreasului. Metodele directe includ determinarea enzimelor pancreatice în scaun (elastaza-1, chimotripsina etc.).
Metodele diagnostice fără sondă cuprind investigaţiile conţinutului diferitor materiale biologice: scaunul, aerul expirat, urina. Coproscopia reprezintă testul cel mai frecvent utilizat. La pacienţii cu insuficienţa pancreatică exocrină se determină simptomele clasice: steato-, amilo-, creato-, lienteree. Sensibilitatea redusă a acestui test, care poate aprecia insuficienţa pancreatică când rămâne numai 10% din celule acinare, reprezintă dezavantajul metodei. Informativitatea acestei metode poate fi crescută prin studierea lipidogramei scaunului, în special determinarea concentrației de trigliceride în el.
Sensibilitatea şi specificitatea diagnostică a testului cu elastază în scaun este superioară altor enzime pancreatice, ex. chimotripsinei. Elastaza 1 se caracterizează printr-o stabilitate înaltă în timpul pasajului intestinal. Administrarea simultană a enzimelor pancreatice în calitate de tratament nu influenţează nivelul elastazei. De asemenea, activitatea elastazei în scaun corelează mai bine cu activitatea în conţinutul duodenal, în comparaţie cu activitatea chimotripsinei. Datorită particularităţilor sus-descrise determinarea elastazei în scaun poartă denumirea „standardului de aur” în diagnosticarea insuficienţei exocrine a pancreasului. Este important de subliniat că activitatea elastazei în scaun corelează cu severitatea evoluţiei şi progresării pancreatitei cronice.
Nu există o corelaţie directă între activitatea elastazei în scaun şi severitatea creatoreei şi steatoreei. Astfel testul cu elastază şi determinarea creatoreei/ steatoreei reprezintă metodele diagnostice complementare, deoarece ele reflectă diferite etape ale procesului de digestie.