Sindromul citolizei hepatice se dezvoltă secundar dereglărilor integrităţii membranelor plasmatici ale hepatocitelor şi organelor cu ieşirea lor în fluxul sanguin. Citoliza este unul din indicatori ai procesului patologic în ficat. În dezvoltarea sindromului citolizei se determină 2 etape: necrobiozei – biochimică, care este reversibilă, şi necrotică, ireversibilă. Indicatorii principali ai citolizei hepatice sunt enzime, care reprezintă 70-80% din proteine hepatice: AST, ALT, LDH şi izoenzimele ei, GGDH, GGTP. Funcţiile lor nu pot fi îndeplinite în afara ficatului şi servesc drept un indice ale afectării hepatice. Este necesar de realizat caracterul relativ al denumirii “enzimele hepatice” în raport cu AST, ALT, LDH şi GGTP. Ficatul nu reprezintă unica sursa pentru aceste enzime şi nivelul lor crescut în serul sanguin nu totdeauna indică prezenţa unei afecţiuni hepatice.

Aspartataminotransferază
Se întâlneşte în majoritatea ţesuturilor (cord, ficat, musculatura scheletică, rinichi, pancreas şi plămâni). Cele mai mari concentraţii ale AST se determină în miocard, ficat şi musculatura scheletică.

Alaninaminotransferază, АLT
Cele mai înalte concentraţii ale ALT se înregistrează în ficat, rinichi, miocard şi muşchii striaţi. La nivel celular, această enzimă se localizează în citoplasm şi orice leziune celulară duce la creşterea activităţii lui în sânge. Afecţiunile organice în cadrul unor maladii acute şi cronice, când se dezvoltă necroza celulară de orice etiologie, condiţionează ieşirea ALT în serul sanguin din focarul patologic. Creşterea activităţii ALT în serul sanguin în cadrul diferitor maladii hepatice, pentru care sunt caracteristice necroze (hepatitele, hepatopatiile toxice). ALT reprezintă indicatorul gravităţii hepatitelor virale B şi C. Cu scopul diagnosticului diferențial se calculează indicatorul de Ritis: raportul activităţilor ALT şi AST. În mod normal, acest raport este egal cu 1,3±0,4. Creşterea acestui indice sugerează afectarea miocardului. Reducerea coeficientului este caracteristică pentru necroza hepatică în hepatitele virale (reducere până la 0,6-0,8). Determinare simultană a ALT şi AST oferă informaţie diagnostică semnificativ mai bună în comparaţie cu testarea lor izolată. Aceste enzime reprezintă marcherii direcţi ai afectării hepatice. Creşterea activităţii lor este direct proporţională cu gradul de necroză hepatică, dar nu indică direct gravitatea dereglărilor funcţiilor hepatice.

Lactatdehidrogenază, LDH
Activitatea cea mai înaltă se determină în rinichi, miocard, muşchii striaţi şi ficat. LDH se află nu numai în serul sanguin, dar şi în eritrocite. Astfel, serul sanguin trebuie să fie fără semne de hemoliză. Pentru ţesutul hepatic este specifică izoenzima LDH-5.

Glutamatdehidrogenază, GGDH
Este cu predilecţie amplasată în ficat şi reprezintă o enzimă mitocondrială şi astfel gradul de majorare a activităţii enzimei în sânge reflectă severitatea citolizei hepatice şi gravitatea procesului patologic.