La persoanele tinere şi de vârstă medie, până la 40-45 de ani, cancerul de prostată este o raritate. La vârsta de peste 50 de ani riscul cancerului de prostată creşte considerabil, fiind depistat pe parcursul vieţii ulterioare la circa 17% dintre bărbaţi. PSA reprezintă marcherul de bază al patologiei oncologice a prostatei în urologia modernă. Deoarece sinteza şi secreţia PSA în lichidul seminal este exercitat numai de prostată, acest marcher este organospecific. Având în vedere caracterul organospecific al marcherului, PSA se utilizează în următoarele cazuri:

• Monitorizarea evoluţiei, diagnosticare preclinică a metastazării şi aprecierea eficacităţii tratamentului efectuat al carcinomului de prostată;
• Monitorizarea pacienţilor cu hiperplazie benignă de prostată având drept scop diagnosticarea cât mai precoce a cancerului de prostată;
• Screening la bărbaţi în vârstă de peste 40 de ani cu evaluarea dinamicii PSA fiecare 12 luni;
• Prezenţa la bărbat a LUTS – semnelor din partea căilor urinare inferioare (disuria, polachiuria etc.).

Diagnosticul pozitiv al „cancerului de prostată” este confirmat în baza rezultatelor pozitive a următoarelor investigaţii:

Tuşeul rectal
Tuşeul rectal are un rol bine cunoscut în evaluarea pacienţilor cu suspectare la cancerul de prostată.

Determinarea nivelului de PSA
PSA – glicoproteină, care este sintetizată de către celulele epiteliului tubulelor prostatei. Perioada de semiviaţă a PSA – 2-3 zile. Rezultatele PSA în privinţa riscului prezenţei cancerului prostatei reprezintă un parametru continuu: există o corelaţie directă între nivelul PSA şi probabilitatea prezenţei cancerului prostatei la pacientul cercetat.
Valorile PSA peste 4 ng/ml ca limita pentru diagnosticarea cancrului prostatei treptat pierde informativitate. Într-un număr de studii a fost demonstrat faptul că la 36,5% din pacienţi cu cancerul prostatei, nivelul PSA era în limitele 2-4 ng/ml (Schroder F.H. et al., 2000). Aproximativ 80% din focare tumorale, depistate în caz de PSA 2-3,9 ng/ml sunt în ţesutul prostatei în comparaţie cu 62% în caz de PSA în limitele 4,0 – 9,9 ng/ml şi 39% în caz de PSA peste 10,0 ng/ml (Catalina W.J. et al., 2000). Altă investigaţie recentă a profilaxiei cancerului prostatei, efectuată în SUA, confirmă faptul că la o parte din bărbaţi cancerul prostatei este prezent necătând la nivelul redus al PSA în serul sanguin.

Riscul cancerului prostatei în caz de nivel redus al PSA

Nivelul PSA, ng/ml	Cancerul prostatei, %
0 – 0,5	6,6
0,6 – 1	10,1
1,1 – 2	17,0
2,1 – 3	23,9
3,1 – 4	26,9

 

Aceste date confirmă actualitatea problemei reducerii nivelului de limită a PSA, care va oferi posibilitatea de a depista tumorile benigne, fără nici o semnificaţie clinică, care nu prezintă risc pentru sănătatea bărbatului. În prezent, normele PSA sunt în curs de revizuire şi conform ultimelor studii în domeniu valorile normale ale PSA trebuie să fiu considerate până la 2,5 ng/ml, iar peste 40 de ani – până la 4 ng/ml.  În caz de investigare a PSA este necesar de utilizat diapazonul de referinţe pentru fiecare pacient  cu limitele determinate în cadrul primei investigaţii PSA la acest pacient. În caz de studii repetate ale nivelului PSA la un pacient concret interpretarea rezultatelor va fi individuală:

• Creşterea concentraţiei PSA în sânge sub 0,6 ng/ml/an cu probabilitatea mare va susţine diagnosticul de hiperplazie benignă a prostatei;
• Creşterea concentraţiei PSA în sânge mai mult de 1,0 ng/ml/an cu probabilitatea mare va susţine diagnosticul de cancerul prostatei.

Uneori apar dificultăţi esenţiale atunci când rezultatele testului PSA se plasează în diapazonul între 4 şi 10 ng/ml. Probabilitatea depistării cancerului prostatei constituie 25-35%. În acest caz este indicat de cercetat nivelul PSA liber.

Determinarea în ser a nivelului free PSA
Valoarea clinică a determinării PSA creşte semnificativ la determinarea diferitor forme ale acestui antigen, ponderea cărora determină caracterul procesului patologic. În serul sanguin PSA se află în 2 forme: liberă şi legată cu diferite proteaze. Majoritatea PSA este asociată într-un complex cu α1-antichimotripsină. O parte minoră a PSA se află în complex cu α2-macroglobulină şi nu se determină prin intermediul metodelor IFA obişnuite. Nivelul PSA liber se schimbă în funcţie de particularităţile individuale ale organismului, dar şi în dependenţă de tipul patologiei prostatei. În caz de cancer al prostatei, nu numai creşte nivelul PSA, dar şi se majorează semnificativ sintetizarea α1-antichimotripsinei, astfel se reduce nivelul PSA libere şi creşte ponderea fracţiunii legate a PSA pe fondalul majorării nivelului PSA total. În consecinţă, nivelul PSA libere la pacienţii cu cancerul prostatei este cu mult redus în comparaţie cu patologiile benigne a prostatei. Acest fapt este esenţial pentru diagnosticul diferenţial al cancerului prostatei şi hiperplaziei benigne a prostatei. Această investigaţie se bazează pe o determinare simultană a fracţiilor PSA în serul sanguin şi calcularea raportului PSA_liber/PSA_comun x 100%.
Ponderea free PSA la normal constituie peste 15% din PSA total. Determinarea free PSA se recomandă în caz de creştere a nivelului PSA total. Acest parametru (% PSA liber) permite determinarea categoriilor de risc al cancerului prostatei la pacienţii cu nivelul PSA între 4 şi 10 ng/ml şi un rezultat negativ al PRI. Aceste date trebuie a fi utilizate cu anumite precauţii fiindcă PSA liber poate fi influenţat de un număr de factori clinici şi metodologici. Spre exemplu, PSA liber este instabil în caz de temperatură de cameră şi la temperatură de 4 ° C. De asemenea, condiţiile investigaţiei pot fi diferite, iar hiperplazia benignă a prostatei poate condiţiona apariţia efectului de „dizolvare”. În acelaşi timp, raportul PSA liber către PSA total nu dispune de informativitate clinică în caz de nivelul PSA total în ser > 10 ng/ml diagnosticat.
Dacă indicii cercetaţi sunt sub 15% este necesară efectuarea ultrasonografiei transrectale a prostatei. Dacă acest indicator este peste 15%, atunci este necesară supravegherea şi investigaţie repetată peste 6 luni.

PSA total, ng/ml	Probabilitatea cancerului, %	PSA liber, ng/ml	Probabilitatea cancerului, %
0 – 2	1	0 – 10	56
2 – 4	15	10 – 15	28
4 – 10	25	15 – 20	20
>10	>50	20 – 25	16
		>25	8

În cadrul procesului de interpretare a rezultatelor PSA (pentru a evita rezultatele fals-pozitive) este necesar de luat în considerare că nivelul acestui marcher oncologic se ridică în următoarele situaţii:

• Hiperplazia benignă a prostatei,
• Acutizarea pancreatitei cronice,
• Ejaculare înainte de investigaţie,
• După tuşeul rectal (testarea PSA în astfel de cazuri se efectuează cu cel puţin 7 zile după tuşeul rectal),
• cisstoscopie,
• colonoscopie,
• biopsie transuretrală,
• tratamentul cu laser,
• retenţie urinară.

Cu scop de determinare a stadiului procesului tumoral în calitate de investigaţie suplimentară se recomandă determinarea în serul sanguin a concentraţiei testosteronului, calciului, fosfotazei alcaline. De asemenea, este cunoscut faptul că tumorile maligne ale prostatei se caracterizează printr-o reducere bruscă sau lipsă completă a sintetizării de lactoferină.

Recomandările privind monitorizarea pacienţilor după tratamentul chirurgical radical al cancerului de prostată

• La pacienţii asimptomatici este colectat anamnesticul, de regulă se determină PSA şi se efectuează tuşeul rectal. Această schema de investigaţii se efectuează la distanţă de 3, 6 şi 12 luni după tratament, apoi fiecare 6 luni până la 3 ani după intervenţie chirurgicală, apoi – anual.
• Majorarea nivelului de PSA (peste 0,2 ng/ml) după prostatectomie radicală indică prezenţa recidivei tumorii sau metastazării neoplazice.
• Creşterea nivelului PSA după radioterapie indică cu mare probabilitate recidiva tumorii.
• Recidiva cancerului de prostată se manifestă atât prin majorarea nivelului de PSA cât şi prin apariţia formaţiunii de volum.
• Confirmarea biopsică a recidivei tumorale se recomandă numai când este planificat tratamentul radical al procesului tumoral.
• Dacă pacientul acuză osalgii sau nivelul PSA constituie > 20 ng/ml, atunci se recomandă efectuarea scintigrafiei osoase şi/ sau CT/IRM pentru excluderea metastazelor în oasele scheletului.