Clamidioza urogenitală este o maladie infecțioasă cu cale de transmitere infecţioasă şi care este condiţionată de anumite serotipuri de Chlamydia trachomatis şi care afectează preponderent sistemul renourinar, dar poate provoca inclusiv şi complicaţii extragenitale. Suplimentar se întâlnesc  următoarele căi de transmitere ale agentului infecţios: verticală şi prin contact habitual. Perioada de incubare durează de la 2 până la 4 săptămâni. La bărbaţi, clamidii cel mai frecvent condiţionează dezvoltarea uretritei, mai rar – prostatitei, perihepatitei (sindromul Fitz-Hew-Curtis), artrita reactivă (boala Reiter).

Interpretarea rezultatelor obţinute

• Metoda moleculară genetică reprezintă analiza principală în diagnosticarea clamidiozei (reacţie de polimerizare în lanţ). Sensibilitatea metodei este 90%, specificitatea – 98%. Rezultatul pozitiv al PCR este suficient pentru stabilirea diagnosticului “Clamidioză urogenitală”. Orice rezultat al testării prin metoda imunofluorescenţei directe trebuie să fie confirmat prin metoda PCR.
• Rezultatul negativ în urma examinării prin PCR nu trebuie să excludă complet prezenţa clamidiozei la pacienţi, în special în caz de o simptomatologie urogenitală specifică, în caz de promiscuitate, tratamentului clamidiozei urogenitale în antecedente.
• Rezultatele fals negative pot fi întâlnite la pacienţii cu persistenţa cronică a clamidiozei, în special în segmentele proxime ale sistemului reproductiv (ex. ovarele, trompele uterine) sau tehnica incorectă de colectare a probei pentru analiză.
• Rezultatele fals pozitive sunt cauzate de prezenţa în proba analizată a produselor inflamatorii, care inhibă PCR; nerespectarea termenului de efectuare a testării de control pentru evidenţierea vindicării de clamidioză (ADN-ul clamidian poate fi determinat prin PCR timp de până la 30 de zile după tratament reuşit). PCR nu poate diferenţia formele vii şi moarte de clamidii, ceea ce reprezintă un dezavantaj clar a acestei metode de diagnosticare. Acest dezavantaj este întrecut în caz de utilizare a metodei NASBA (Nucleic Acids Sequence-Based Amplification), în care se determină un segment al ARN-ului clamidian ribozomal, diferenţiind astfel formele clamidiene vii de cele moarte. Fiind destul de costisitoare, această metodă se aplică numai pentru diagnosticul diferențial în cazuri dubioase, când diferite metode furnizează rezultate contradictorii.

Diagnosticul serologic al clamidiozei
Determinarea titrului de anticorpi anticlamidieni IgG se consideră o metodă de screening, și, indiferent de titrul lor, rezultatele analizei nu pot fi utilizate pentru stabilirea diagnosticului pozitiv. Dacă PCR furnizează rezultatele negative, atunci titrul înalt sau chiar în creştere a IgG anticlamidiene, în absenţa IgA, nu poate servi drept bază pentru depistarea clamidiozei la pacientul testat. Creşterea titrului IgG anticlamidieni de 4 ori se întâlneşte rar, iar creşterea de 2 ori se află în limitele erorii metodei aplicate de laborator.
Determinarea în ser a anticorpilor IgA către Chlamydia trachomatis reprezintă baza pentru stabilirea diagnosticului pozitiv de clamidioză la pacienţi netrataţi. Depistarea acestor anticorpi serveşte ca indicator al procesului inflamator acut, cauzat de clamidii. Prezenţa IgA în ser, chiar în caz de rezultate negative ale PCR, totdeauna poate fi interpretată ca un indice al procesului activ infecţios clamidian. În această situaţie, titrul IgA sau absenţa marcherilor clamidieni în tractul urogenital nu sunt importante. Totuşi, totdeauna trebuie de urmat regula, care presupune că pentru titrul redus al anticorpilor IgA, o decizie finală medicală şi de diagnostică trebuie luată doar după ce sunt analizați toți factorii medico-sociali, specifici pentru acest cuplu. Analizând rezultatele de control ale tratamentului anticlamidian, este necesar de ţinut cont de faptul că eliminarea finală a IgA se petrece la majoritatea pacienţilor la distanţă de 3 – 9 luni după tratament.